Entertainment

Boris Johnson, pe masa de operație. Marea Britanie are premier nou


Guvernul din Marea Britanie a anunțat luni, 20 iunie, că premierul Boris Johnson, 57 de ani, a fost supus unei intervenții chirurgicale la sinusuri, noul prim-ministru englez fiind vicepremierul, Dominic Raab.

stanga
dreapta

Operația a fost realizată la primele ore ale dimineții și a decurs satisfăcător. A fost o intervenție banală și chiar a fost externat. Acum se află acasă”, a transmis o sursa guvernamentală, citată de publicația Daily Mirror.

Dominic Raab, ministrul de externe britanic jpeg

Vicepremierul Dominic Raab este prim-ministrul interimar, până când Johnson își va relua activitatea

Întrucât Boris Johnson încă se resimte în urma anesteziei primite, acesta e nevoit să ia o pauză de cel puțin 24 de ore pentru a se recupera. 

Boris Johnson are o agendă încărcată

În urmă cu câteva zile, Boris Johnson a avut o întrevedere cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, la Kiev și, săptămâna aceasta, are programate mai multe întâlniri oficiale, inclusiv o vizită în Rwanda.

Nu se știe dacă problemele cu sinusurile au legătură cu faptul că premierul Johnson a fost infectat cu Covid în aprilie 2020. Și la acea vreme, atribuțiile sale au fost preluate tot de vicepremierul britanic, Dominic Raab.

Acesta va fi premier interimar până când Boris Johnson își va relua atribuțiile.

Citește și: Boris Johnson e terminat! Beții monstru în sediul guvernului

Popularitatea lui Boris Johnson este în scădere, după ce acesta a susținut ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, celebrul plan Brexit.

Dar cel mai mult i-a supărat pe britanici faptul că Boris a organizat în reședința sa oficială o serie de petreceri, dezmățul desfășurându-se în perioada de carantină și, mai ales, în ajunul funeraliilor Prințului Filip, soțul defunct al Reginei Elisabeta.

Huiduit la Jubileul Reginei

Unii au pus lipsa lui Boris Johnson de la funeralii pe seama nopților intense în care a petrecut și a băut „ca-n studenție”, alături de mai mulți invitați.

Furia britanicilor s-a dezlănțuit, chiar în cadrul unui eveniment oficial din cadrul Jubileului de Diamant al Reginei Elisabeta a II-a, la începutul lunii iunie. Slujba religioasă oficiată în cinstea Suveranei a fost marcată de momente tensionate.

Citește și: Imagini superbe cu proprietatea! Aici se mută Kate și William pentru a fi mai aproape de regină!

Ceea ce trebuia să fie un moment pios și liniștit s-a transformat într-un cor de huiduieli și înjurături, atunci când premierul britanic Boris Johnson, 57 de ani, și-a făcut apariția la brațul soției sale, Caroline, 34 de ani, la Catedrala „Saint Paul”(n.r. Catedrala Sfântului Pavel), din Londra.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!





Source link

Leave a Reply

Your email address will not be published.